Program “Scoala dupa scoala”

Published by: 0

Program “Scoala dupa scoala”

Primaria municipiului Ploiesti sprijina punerea in practica a programului « Şcoală după şcoală », prin care se doreste oferirea unei alternative utile şi placute de petrecere a timpului liber de după ore pentru elevii ploiesteni.
Program
Primarul municipiului Ploieşti, dl. Emil Calotă va participa la inaugurarea spaţiilor destinate implementării programului “Şcoală după şcoală”, în cadrul unităţii de învâţământ “ Matei Basarab”, joi, 11 martie 2004, la ora 10.00.

Prin derularea proiectului respectiv conducerea Şcolii « Matei Basarab » îşi propune pentru început să asigure elevilor prelungirea programului de şcoală în regim de semi-internat. Elevii vor avea astfel posibilitatea ca după ore să îşi poată efectua temele în incinta şcolii sub supravegherea cadrelor didactice.

Proiectul beneficiază de sprijinul Primăriei municipiului Ploieşti, care s-a implicat în modernizarea a două săli de clasă, unde elevii vor putea să îşi desfăşoare activitatea după terminarea programului de şcoală.

În acest sens s-au zugrăvit cele două spaţii, s-a instalat parchet laminat, iar clasele respective au fost amenajate cu mobilier nou. Valoarea totală a investiţiei realizată de Primăria municipiului Ploieşti se ridică la 100 de milioane de lei.

Programul « Şcoală după şcoală » îşi propune să ofere elevilor o alternativă utilă şi placută de petrecere a timpului după ore. Acest program este deopotrivă educativ şi recreativ şi le dă copiilor posibilitatea de a parcurge zilnic perioada respectivă de timp în siguranţă.

Despre Primaria Municipiului Ploiesti
Biroul Comunicare Promovare
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PLOIEŞTI
B-dul Republicii nr. 2
2000 – PLOIEŞTI
Tel.:0244 / 592.255
Fax:0244 / 513.829

alinafm@ploiesti.ro;roxana@ploiesti.ro
PRIMARIA MUNICIPIULUI PLOIESTI
www.ploiesti.ro
Contact PRIMARIA MUNICIPIULUI PLOIESTI

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *