IFA 2019: Samsung Electronics sărbătorește 50 de ani inovație

Published by: 0

Compania introduce o gamă largă de produse inteligente și conectate concepute pentru a satisface stilul de viață al utilizatorilor moderni

București, România – 5 septembrie 2019 – Samsung Electronics marchează astăzi aniversarea de 50 de ani în cadrul IFA 2019, unde a ținut o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat viziunea companiei în ceea ce privește inovația, conectivitatea și planurile de viitor.

Compania și-a luat angajamentul să: democratizeze tehnologia QLED 8K prin lansarea unei game complete de televizoare QLED 8K; să inoveze pe piața electrocasnicelor cu gama de frigidere personalizabile BESPOKE; să contribuie la avansul tehnologiei 5G, astfel că pregătește lansarea noilor Galaxy A90 5G și Galaxy Fold 5G. Aceste planuri, la care se adaugă multe altele, ilustrează ambiția și entuziasmul companiei de a-și îmbunătăți portofoliul cu produse și servicii special concepute pentru realitatea de azi și de mâine.

„Încă de la lansarea primului televizor alb-negru lansat de Samsung, în urmă cu aproape 50 de ani, am introdus tehnologii de vârf în toate electronicele și electrocasnicele, precum și în device-urile noastre mobile. Samsung va continua să lucreze pentru a-și respecta angajamentul de a aduce mai aproape de utilizatori inovațiile din industrie”, a declarat Benjamin Braun, Chief Marketing Office și vicepreședinte, Samsung Europe.

Gama completă Visual Display anunțată odată cu noul televizor QLED 8K de 55 inci

De la lansarea lui QLED 8K de anul trecut, achizițiile totale de televizoare QLED au crescut cu 200%. Acest interes pentru televizoarele QLED a însemnat mai mult de două milioane de unități vândute în întreaga lume de la lansare, fapt care arată că există un apetit mare în rândul consumatorilor pentru televizoare premium. Pentru a aduce îmbunătățiri gamei, QLED 8K de 55 inci se va alătura serie QLED, alături de versiunile deja existente de 65, 75, 82 și respectiv 98 inci.

Televizorul QLED 8K de 55 inci va fi disponibil la nivel global din septembrie. Cu această nouă adiție, Samsung răspunde solicitărilor consumatorilor pentru o paletă mai mare de opțiuni în ceea ce privește televizoarele, oferind diferite versiuni de dimensiuni, potrivite pentru fiecare casă în parte. Noul model de 55 de inci vine cu beneficiile premium specifice gamei QLED 8K, inclusiv calitatea inegalabilă a imaginii, cu accent pe detalii, 100% volum de culoare și tehnologie bazată pe inteligență artificială. Indiferent dacă utilizatorul urmărește conținut printr-un serviciu de streaming, un set-top box prin HDMI, USB sau chiar prin telefonul mobil conectat la TV, procesorul Quantum 8K recunoaște conținutul de rezoluție scăzută, convertindu-l la calitate 8K.

Electrocasnice BESPOKE pentru un stil de viață modern

Pe măsură ce linia dintre piesele de mobilier și electrocasnice continuă să se estompeze, Samsung vine cu soluții ușor de personalizat, în așa fel încât acestea să acopere o gamă cât mai largă de nevoi ale consumatorilor. Acesta este motivul pentru care noile frigidere BESPOKE de la Samsung se lansează în Europa. Gândite ca unități modulare, aceste frigidere se integrează perfect în numeroase spații, fiind disponibile în mai multe dimensiuni, începând cu frigiderele cu o singură ușă până la cele cu patru uși.

Pentru acei utilizatori care își doresc să se bucure la maximum de bucătăria lor, Samsung lansează noul său cuptor cu abur multifuncțional Dual Cook. Gândit pentru a se integra în stilul bucătăriilor europene, cuptorul Dual Cook are un design nemaipomenit și face din gătit o activitate mult mai ușoară, dar și mai inteligentă, oferind opt opțiuni de gătit diferite, disponibile prin intermediul Steam Assisted Cooking, ajutând astfel consumatorii să exploreze modalități noi și sănătoase de a găti.

Având un impact real în viețile utilizatorilor, inovațiile aduse de Samsung în bucătăriile oamenilor contribuie la reducerea nivelului de deșeuri produse în gospodării. Compania a mers deja mai departe, astfel că în cadrul IFA 2019 a anunțat un parteneriat cu Whisk, un dezvoltator de platforme alimentare inteligente. Prin integrarea acestuia în electrocasnicele Samsung, ca de exemplu prin listele de cumpărături inteligente de pe frigiderele Family Hub, Samsung și Whisk fac experiența gătitului una mult mai plăcută, dar și mai prietenoasă cu mediul.

Pe măsură ce locuințele devine din ce în ce mai compacte și din ce în ce mai mulți oameni se stabilesc în zonele urbane, Samsung gândește și proiectează produse care să se potrivească stilului de viață existent al consumatorilor. AirDresser, produs recent lansat, care seamănă cu un dulap sau cu o oglindă verticală, este un aparat pentru împrospătarea hainelor. Mai mult decât atât, Samsung lansează Air Purifier AX9500, primul sistem de purificare Wind-FreeTM din lume. Datorită designului său modular, se potrivește într-o varietate mare de locuințe, iar datorită sistemului de filtrare în trei straturi, reduce prezența gazelor dăunătoare, a prafului și a alergenilor din aer.

Cu noul aspirator POWERstick Jet™, consumatorii au ocazia să experimenteze capacitatea de 200W. Cu sistemul de filtrare HEPA în 5 straturi și durata de viață a bateriei de o oră, aspiratorul strânge 99,999 la sută din particule de praf și alergeni, nepermițându-le să revină în atmosferă.

Noul Galaxy A90 5G: Samsung își extinde ecosistemul 5G

Din momentul lansării lui Galaxy S10 5G de la începutul acestui an, Samsung a început să lucreze cu rețeaua sa globală de parteneri în așa fel încât să fie capabil să ofere conectivitate 5G unei game cât mai largi de utilizatori.

Samsung își consolidează gama de smartphone-uri 5G prin lansarea noului Galaxy A90 5G, care va fi disponibil în Europa începând cu luna octombrie. Cu Galaxy A90 5G, utilizatorii pot descărca rapid conținut de înaltă calitate și partaja video-uri live; se pot bucura de display-ul Super AMOLED Infinity-U FHD de 6,7 inci, de bateria de 4.500mAh, dar și de camera principală de 48MP. Galaxy A90 5G oferă utilizatorilor device-ul ideal pentru crearea și redarea de conținut.

Samsung a confirmat, de asemenea, că Galaxy Fold va fi disponibil în culorile Cosmos Black și Space Silver începând cu 18 septembrie 2019, în următoarele țări: Franța, Germania, Coreea, Singapore și Marea Britanie, urmând ca lansarea din SUA să aibă loc pe 27 septembrie 2019. Galaxy Fold introduce o categorie complet nouă de tehnologie mobilă, care oferă o experiență de utilizare nemaiîntâlnită – de la design-ul spectaculos, ecranul pliabil ce are la bază o tehnologie unică, camera versatilă și performanța premium. Galaxy Fold 5G va fi disponibil în anumite piețe de asemenea, oferind consumatorilor cea mai nouă conectivitate la rețea, menită să le facă experiența cu telefonul pliabil cu atât mai specială.

Samsung și-a luat angajamentul să ofere utilizatorilor o experiență excepțională, fără a face compromisuri în ceea ce privește calitatea sau dimensiunea. Vara trecută Samsung a lansat o serie de noi produse.

Galaxy Note10 și Note10+ oferă performanță de top, utilizatorii avand posibilitatea să lucreze în stilul propriu și să-și exprime creativitatea, chiar și când sunt în deplasare. Noua tableta Galaxy Tab S6 este echipată cu S Pen și este prima tabletă din lume cu cameră duală, cu lentile Ultra Wide și display super AMOLED de 10,5 inci. Gândită pentru utilizatorii care au nevoie de un device puternic, Galaxy Book S combină mobilitatea și conectivitatea unui smartphone cu productivitatea puternică pe care o oferă un computer. Pe 6 septembrie Samsung va lansa noul Galaxy Watch Active2, device-ul care completează ecosistemul Galaxy.

Încă din 2017, Samsung își expune tehnologiile inovatoare în cadrul Samsung Town, un spațiu personalizat care prezintă întreaga gamă de produse Samsung vizitatorilor, astfel încât aceștia să experimenteze modalitățile unice prin care pot avea o viață conectată. În acest an, Samsung a adoptat o nouă abordare prin proiectarea unui spațiu dedicat tuturor tipurilor de utilizatori, de la freelanceri care lucrează de acasă, până la influenceri. Samsung Town arată și modul în care viața utilizatorilor se simplifică considerabil cu ajutorul  Samsung Bots.

Pentru a afla mai multe despre toate produsele Samsung anunțate la IFA 2019, oamenii au ocazia să viziteze Samsung Electronics Booth la nivelul 2, din cadrul City Cube Berlin, în perioada 6-11 septembrie.

Pentru mai multe informații despre Samsung și portofoliul său de produse, accesați www.samsung.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *