Noul motorola edge 5G, disponibil la precomandă

Published by: 0

Motorola anunță lansarea motorola edge în România, dispozitivul 5G la un preț accesibil, echipat să ofere experiențe incredibile de entertainment și performanță de top. Începând cu data de 28 mai, smartphone-ul va fi disponibil la un preț recomandat de 2.999 lei. În plus, motorola edge beneficiază de o perioadă de precomandă în intervalul 21 – 28 mai, exclusiv prin magazinele Altex și pe www.altex.ro. La precomanda modelului motorole edge, clienții vor primi cadou noul ceas moto 360.

motorola edge beneficiază de o cameră foto performantă, este echipat cu display Endless Edge de 6,7” și oferă o experiență audio specială. Telefonul este dotat și cu performanță puternică sub-6 GHz 5G, platformă mobilă Qualcomm® Snapdragon™ 765, baterie puternică de 4500 mAh și un sistem triplu, versatil, de camere foto, cu un obiectiv principal de 64MP, un obiectiv ultra-wide de 16MP cu Macro Vision și un obiectiv telephoto de 8 MP.

Performanță 5G ultra-rapidă

Conceput pentru viteză, putere și cea mai bună performanță 5G, motorola edge este echipat cu procesorul Qualcomm® Snapdragon™ 765, cu memorie de 6 GB și un spațiu de stocare de 128 GB.

Ecran Endless Edge

motorola edge dispune de un display care depășește limitele unui ecran convențional. Noul Endless Edge se întinde pe ambele margini ale dispozitivului, ajungând la o curbură de aproape 90 de grade și se prelungește cu 6,7 inci pentru a crea o experiență de vizionare captivantă, imersivă. Display-ul este capabil să arate un miliard de nuanțe și să ofere o calitate incredibil de dinamică a imaginii datorită formatului HDR10. În plus, ecranul are o rată de refresh de 90Hz, care face ca display-ul să reacționeze rapid.

Sistem audio premiat

motorola edge are cele mai răsunătoare și mai puternice boxe stereo întâlnite vreodată la un smartphone, plus reglaje precise pentru o calitate a sunetului profesională și o sonorizare clară și completă.1 Tehnologia de tuning audio vine de la Waves, companie deținătoare a premiului Technical GRAMMY®, și face ca muzica, videoclipurile și apelurile să se audă mai bine și mai clar ca niciodată.

Sistem cu trei camere de 64MP

motorola edge este echipat cu o cameră principală cu senzor de 64MP și beneficiază de cea mai mare rezoluție din clasa sa de telefoane. Fotografiile de înaltă rezoluție pot fi decupate sau mărite fără pierderea clarității. În plus, tehnologia Quad Pixel, cu senzor de 4 ori mai sensibil la lumină, face ca fotografiile surprinse să fie incredibil de clare, indiferent de condițiile de luminozitate. Mai mult decât atât, cu motorola edge se pot surprinde cadre mai largi datorită obiectivului cu unghi ultra-wide, dar și mai multe detalii prin zoom-ul optic cu rezoluție înaltă sau cu ajutorul camerei Macro Vision.

Două zile de autonomie a bateriei2

motorola edge a fost echipat cu o baterie de 4500 mAh și include încărcare TurboPowerTM   ultra-rapidă la 18W.

Cel mai bun sistem de operare Android

Telefonul beneficiază de Android™ 10, fără interfețe software greoaie sau aplicații duplicat. Cu ajutorul sistemului de operare Android au fost dezvoltate modalități unice de a îmbunătăți experiența clienților, iar datorită versiunii optimizate a celui mai popular sistem de operare, utilizatorii se pot bucura  de o mai bună integrare a serviciilor Google.

Prin lansarea familiei de telefoane edge, Motorola depășește limitele în ceea ce privește performanța și designul dispozitivelor sale, pornind de la dorința de a oferi consumatorilor telefoane emblematice care să vină în întâmpinarea nevoilor și dorințelor lor.

Disponibilitate și preț

motorola edge va fi disponibil în România din 28 mai, la prețul recomandat de 2.999 lei.

Pentru specificații complete de produs, informații privind prețurile și disponibilitatea, vizitați https://www.motorola.com/ro/

Declinarea responsabilității

1 Pe baza testelor interne în ceea ce privește emisia și zgomotul, măsurate în decibeli pentru nivelurile de presiune sonoră comparativ cu smarphone-urile de top cu prețuri peste $900, în ianuarie 2020

2Toate afirmațiile privind durata bateriei sunt aproximative  și bazate pe o utilizare medie testată pe un profil de utilizare combinată (care include atât timpul de utilizare cât și de standby) în condiții optime de rețea. Performanța efectivă a bateriei diferă și depinde de mai mulți factori, inclusiv puterea semnalului, rețea și setările dispozitivului, temperatură, condiția bateriei și tiparele de utilizare.

MOTOROLA, Logo-ul stilizat M, MOTO și familia MOTO de mărci sunt mărci înregistrate ale Motorola Trademark Holdings, LLC. Android este marcă înregistrată a Google, LLC. Qualcomm Snapdragon este un produs al Qualcomm Technologies, Inc. și/sau subsidiarelor acesteia. Toate celelalte mărci înregistrate sunt proprietatea respectivilor deținători. ©2020 Motorola Mobility LLC.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *